Istoric si impact

Deși fundația Christian Hope este abia la început, acțiunile caritabile au pornit în urmă cu mai multă vreme, sub umbrela Christian Tour. De câțiva ani ne ocupăm de familii nevoiașe care ne-au cerut ajutorul, iar experiențele pe care le-am trăit alături de acestea ne-au insuflat dorința de a deschide o fundație proprie, cu ajutorul căreia să putem ajuta cât mai multe persoane. Așadar, istoria noastră în ceea ce privește faptele bune nu a început de curând.

În ultimii ani am descoperit, verificat și contribuit la ajutorul multor oameni care aveau nevoie de noi. Care erau disperați să supraviețuiască și cărora le-am oferit tot ce ne-a stat în putință. Și pe care încă îi ajutăm.

Pentru că au nevoie de sprijin constant, de speranță…

De asemenea, anul trecut ne-am implicat puternic în îmbunătățirea condițiilor din spitalele Fundeni și Budimex din București, iar donațiile noastre au contribuit semnificativ la procurarea de aparaturi noi, cu ajutorul cărora micuții pacienți se pot bucura acum de o administrare eficientă și corectă a tratamentelor. Rezultatele sunt deja importante, însă vrem să ducem lucrurile la un nivel și mai înalt. Din păcate, în România sunt mii de alți oameni care au nevoie de ajutor, iar noi vrem să ajungem la cât mai mulți dintre ei! Pentru asta însă, avem nevoie și de ajutorul tău. :)

Alătură-te echipei

Fii alături de noi și nu rămâne indiferent la suferința celor din jur. Întinde o mână de ajutor. Un gest mărunt poate face o diferență majoră. Poti deveni unul dintre voluntarii Christian Hope.

Citeste mai mult

Ajuta-ne

Fie că alegi să donezi sume de bani (2% din impozitul anual pe venit pentru persoane fizice, 20% din impozitul anual pe profit, dacă ești persoană juridică etc.), lucruri materiale sau ai de gând să devii unul dintre voluntarii Christian Hope, fii sigur/ă că ajutorul tău este pe cele mai bune mâini.

Citeste mai mult

Donează

Doneaza acum in conturile RO02BTRLEURCRT0315902501  sau RO52BTRLRONCRT0315902501 pentru a schimba in mai bine viata copiilor si pentru a construi o lume mai sigura pentru copiii de maine.

Donează acum